Igor Dodon a expus poziţia PSRM în cadrul Conferinței parlamentare privind OMC de la Geneva

Publicat la 14 Jun 2016, 15:27; 501 afişări
  • Igor Dodon a expus poziţia PSRM în cadrul Conferinței parlamentare privind OMC de la Geneva

    http://agenda.md/img/big/3.jpg

  • Igor Dodon a expus poziţia PSRM în cadrul Conferinței parlamentare privind OMC de la Geneva

    http://agenda.md/img/big/42.jpg

Astăzi, Igor Dodon, deputat PSRM, preşedintele Partidului Socialiştilor, şeful delegaţiei Parlamentului RM la Uniunea Interparlamentară de la Geneva a rostit un discurs în cadrul Conferinţei parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului, organizată de UIP în comun cu Parlamentul European (PE). Igor Dodon a expus poziţia PSRM cu referire la perspectiva şi riscurile dezvoltării relaţiilor comerciale externe ale RM care este membră a OMC, dar şi parte a Acordului privind zona liberă de comerţ în spaţiul CSI.

Igor Dodon a subliniat că dezvoltarea economică a RM depinde în mare parte de relaţiile comerciale pe care le are cu statele prezente pe piaţa europeană: „Volumul anual al schimbului comercial exterior al Republicii Moldova depăşeşte 90 la sută din PIB, din care cauză, dezvoltarea economică a ţării noastre, în mare parte este determinată de situaţia din domeniul comerţului exterior şi de raporturile cu partenerii de comerţ exterior”.

Potrivit lui Dodon, înainte de a semna Acordul de Asociere şi de Liber Schimb cu UE, Moldova a semnat Acordul privind zona liberă de comerţ în spaţiul CSI. Ţărilor CSI, participante la acest Acord şi ţărilor Uniunii Europene le revine 86% din volumul total al exporturilor din Moldova şi 74% din importurile totale. Astfel, în opinia lui Dodon, rezultatele totale ce ţin de activităţile de comerţ exterior ale Republicii Moldova depind, într-o mare măsură, de relaţiile comerciale cu ţările menţionate.

Dodon a acordat o atenție sporită în discursul său, efectelor semnării de către autorităţile moldoveneşti, în anul 2014, a Acordului de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană. „Semnînd Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană, autoritățile moldovenești au mizat pe o creștere rapidă a exporturilor pe piața europeană. Dar acest lucru nu s-a întîmplat. Dimpotrivă, din momentul punerii în aplicare a Acordului, volumul exportului în ţările europene a început să scadă și continuă să se reducă. Anul trecut, a scăzut cu mai mult de 2%, iar în ianuarie-martie curent – cu mai mult de 14%.”  a spus Dodon.

 Deputatul PSRM a subliniat că vina pentru această situaţie o poartă şi conducerea ţării, care la semnarea și ratificarea acordurilor cu Uniunea Europeană n-a ţinut cont de riscurile reale cu care se va confrunta Moldova odată ce va intra în vigoare regimul de liber schimb cu UE şi va fi anulat regimul comercial asimetric cu UE, care acţiona anterior şi prevedea o serie de preferințe comerciale pentru mărfurile moldoveneşti. „Aceste riscuri sunt legate în primul rînd de competitivitatea scăzută a producătorilor și exportatorilor moldoveni, precum și pregătirea lor foarte slabă pentru activitatea pe piaţa europeană,” a adăugat Dodon. 

În același timp, liderul socialiștilor moldoveni a atras atenția asupra faptului că pierderile pe care le suportă Republica Moldova în ultimii ani în raporturile comerciale cu țările UE sînt şi o consecinţă a sancțiunilor comerciale impuse de Uniunea Europeană faţă de Federația Rusă. „În rezultatul acestor sancţiuni, pe piața europeană s-a intensificat concurența internă între producătorii de produse agricole și alimentare din țările UE. Astfel, promovarea mărfurilor moldovenești pe piața UE și obţinerea profiturilor în urma aplicării regimului de liber achimb a devenit extrem de problematică. Prin urmare, reglementarea relațiilor comerciale dintre cei mai importanţi "actori" regionali, iar pe o scară mai largă - soluționarea problemelor de cooperare economică în ansamblu, ar constitui garanția unei dezvoltări stabile a comerțului exterior și a economiilor multor țări mai mici, din care face parte şi Republica Moldova,” a remarcat liderul PSRM. 

În concluzie, Igor Dodon și-a exprimat speranța că activitatea Organizației Mondiale a Comerțului va contribui nu doar la soluționarea și normalizarea relaţiilor comerciale dintre state, dar, şi mai important, la prevenirea conflictelor în raporturile comerciale dintre țările cu economii mari și organizațiile regionale, fapt ce va servi, inclusiv, intereselor țărilor în curs de dezvoltare, care nu dispun încă de un potențial competitiv înalt în domeniul comerțului internațional. 

Pe parcursul zilei de azi delegaţia moldovenească are planificate întrevederi cu dl Martin Chungong, Secretarul General al UIP, cu delegaţia Federaţiei Ruse, ş.a. demnitari. 

PSRM
Tel: 069925550
Email: carmena@mail.ru
Vezi şi alte comunicate
În Moldova vor fi comemorate Victimele Holocaustului

Ţinînd cont de practicile instituite în statele europene, istoria şi modelul de convieţuire paşnică a minorităţilor naţionale în Republica Moldova şi cu prilejul Zilei comemorării victimelor Holocaustului (27 ianuarie), în conformitate cu Decizia Guvernului din 28 octombrie 2015 şi Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 210 din  26.11.2015, Biroul Relaţii Interetnice în parteneriat cu Comunitatea Evreiească din Republica Moldova organizează, în perioada 23 ianuarie - 24 februarie curent, un şir de acţiuni menite să comemoreze victimele Holocaustului.

 

La Chișinău va avea loc Conferința privind protecția minorităților naționale

La data de 22 decembrie curent, ora 16.00, în incinta sediului "SUMMIT" (str. Tighina 49/3) etajul 2, va avea loc Conferința privind protecția minorităților naționale. Evenimentul este organizat de către Biroul Relaţii Interetnice, în parteneriat cu Consiliul Coordonator al conaţionalilor ruşi, cu prilejul celor 15 ani de la adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor.

 

Igor Dodon: Curtea Constituțională a confirmat legalitatea votului majorităţii cetăţenilor în scrutinul prezidențial

Astăzi, îndată ce Curtea Constituţională a validat alegerile prezidențiale din 13 noiembrie, curent, Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon a susţinut un briefing.

Socialiştii au înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu

Astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului RM, fracţiunea PSRM a înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu, care a permis o serie de încălcăro grave în cadrul ministerului pe care îl conduce.

Deputaţii socialişti: Guvernarea intenţionează să majoreze tarifele la energia termică şi electrică cu cel puţin 30 la sută. Socialiştii vor face totul ca să nu admită acest fapt.

Astăzi deputaţii în Parlamentul RM din fracţiunea PSRM, Vladimir Golovatiuc, Vlad Batrîncea şi consilierul municipal socialist, Alexandru Comarov au susţinut o conferinţă de presă cu tema: ”Majorarea tarifelor. Genocidul social continuă”, prin care au atenţionat societatea că Guvernarea intenționează să majoreze semnificativ tarifele la energia termică şi electrică începînd cu 1 ianuarie 2017 . Socialiştii au declarat că vor întreprinde toate măsurile posibilie pentru a nu admite aceste lucruri.

Socialiștii vor vota pentru transferul competenței de numire a Procurorului General către Președintele țării

Astăzi a avut loc şedinţa fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în cadrul căreia au fost puse în discuţie mai multe chestiuni importante, inclusiv a fost examinată poziţia privind iniţiativa de transfer a competenţei de numire a Procurorului General către Președintele țării.


Alte comunicate

Autentificare

Ai uitat parola? | Cont nou

Studii

Aplică acum la Programul de sporire a calificării managerilor Moldova - Austria
Scopuri și rezultate Programul 2016 constă din două etape. Pe parcursul  primei etape...
Seminar aplicativ-practic "Vanzari on-line", 25-26 februarie 2016
Centrul de formare antreprenoriala Va invita la seminarul "Intensificarea vanzarilor on-line", planificat pentru...
Aplica la Programul de sporire a calificarii managerilor Moldova-Germania
Acum puteţi aplica la Programul de  pregătire şi perfecţionare a managerilor  Moldova-Germania...
HR-Инжиниринг. Важные аспекты построения современной модели управления персоналом
Формат : Learning by doing ! Тренинг, обеспечивающий активный диалог...
Sesiuni deschise cu expert SES, organizate de Centrul de formare antreprenorială
Centrul de formare antreprenorială din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova anunţă...

Joburi

Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare în cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate
Nr. ref. 4 din 04.08.2016 Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru mai multe posturi vacante...
CJI angajează doi experți naționali pentru analiza legislației din domeniul publicității
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunță angajarea a doi experți naționali pentru evaluarea cadrului...
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova anunţă competiţie deschisă pentru funcția de Director al Centrului de Mediere
Ca parte a unui proect finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Camera de Comerț și...
I.P. ”Clinica Juridică Universitară” anunță angajarea unui asistent de proiect
INSPECȚIA SOCIALĂ , anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de: Inspector -  1 funcție...
I.P. ”Clinica Juridică Universitară” anunță angajarea unui asistent de proiect
I.P. ”Clinica Juridică Universitară” din mun. Bălți, implementează proiectul ...
3 alerte trimise
1843 comunicate de presa
97093 evenimente
97 joburi
55 studii