Festivalul republican al etniilor "Unitate prin diversitate", ediţia a XV-a

Publicat la 16 Sep 2016, 13:08; 734 afişări

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului republican al etniilor, cu genericul „Unitate prin diversitate”, se desfăşoară în perioada 16-25 septembrie curent în Republica Moldova.

La 18 septembrie, evenimentul va fi organizat la Chişinău, în Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfînt cu participarea demnitarilor de stat, ambasadorilor acreditaţi în Republica Moldova, organizaţiilor etnoculturale municipale şi cele acreditate pe lîngă Biroul Relaţii Interetnice.

Evenimentul va debuta la ora 9.30 cu depunerea de flori la monumentul Ştefan cel Mare şi Sfînt, iar la ora 10.00 va avea loc deschiderea oficială a Festivalului republican al etniilor, în Scuarul Europei din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfînt”.  

               Pe parcursul zilei pe scena principală a festivalului va avea loc un spectacol muzical-literar cu participarea colectivelor artistice ale organizaţiilor etnoculturale, oaspeţii vor putea vizita curţile etnice şi expoziţiile de carte în limba maternă a minorităţilor naţionale, expoziţiile de artă decorativ-aplicativă, arte plastice şi artizanat. De asemenea, reprezentanţii etniilor îşi vor prezenta bucătăriile naţionale. Astfel, moldovenii şi ucrainenii, ruşii şi beloruşii, găgăuzii şi bulgarii, romii şi evreii, polonezii şi nemţii, lituanienii şi estonienii,  grecii şi armenii şi multe alte etnii vor reprezenta specificul şi valorile ţării, iar toate în ansamblu vor împărtăşi diversitatea patrimoniului cultural european.

La ediţia din acest an participă circa 45 de organizaţii etnoculturale, ce reprezintă 14 etnii, 32 de formaţii artistice inclusiv din 9 raioane ale republicii. Pentru prima dată la Festival participă Colectivul conaţionalilor din Germania „Kulturverein Moldova” şi oaspeţi din Federaţia Rusă, participanţi la Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Lecturi slavone - 9 plus” şi masa rotundă „Diversitatea lingvistică şi culturală în Republica Moldova: retrospectivele şi perspectivele de păstrare”, organizate în cadrul festivalului, la data de 19 septembrie curent, în incinta Casei Naţionalităţilor, de către Asociaţia Profesorilor de limbă şi literatură rusă din Republica Moldova, preşedinte Tatiana Mlecico, în parteneriat cu Universitatea Slavonă din Moldova şi Biroul Relaţii Interetnice. De asemenea, la cea de-a XV-a ediţie participă în premieră Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, cu un pavilion în care vor expune materiale promoţionale.

Coordonatorul organizării şi desfăşurării Festivalului este Biroul Relaţii Interetnice în parteneriat cu Primăria mun. Chişinău, Consiliul Coordonator al organizaţiilor etnoculturale, Administraţia publică locală din teritoriu şi instituţiile mass-media din Republica Moldova. 

Obiectivul Festivalului este valorificarea şi perpetuarea tradiţiilor minorităţilor naţionale precum şi dezvoltarea dialogului intercultural, consolidarea relaţiilor de prietenie între reprezentanţii diferitor etnii, care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova în contextul integrării europene a Republicii Moldova.

Menţionăm, diversitatea multiculturală a Republicii Moldova a făcut mereu din aceste meleaguri un spaţiu de referinţă în care oamenii de diferite etnii au trăit în pace şi înţelegere, astfel încît relaţiile interetnice între cetăţenii ţării au stabilit un nivel nou calitativ şi contribuie la stimularea dialogului intercultural.

Şi ce dovadă mai frumoasă poate fi decît implicarea tuturor cetăţenilor indiferent de etnie într-un festival devenit deja emblematic pentru ţara noastră!

biroul relatii interetnice
Tel: 022 24 12 34, 0795 9
Email: presa@bri.gov.md
Web: www.bri.gov.md
Vezi şi alte comunicate
În Moldova vor fi comemorate Victimele Holocaustului

Ţinînd cont de practicile instituite în statele europene, istoria şi modelul de convieţuire paşnică a minorităţilor naţionale în Republica Moldova şi cu prilejul Zilei comemorării victimelor Holocaustului (27 ianuarie), în conformitate cu Decizia Guvernului din 28 octombrie 2015 şi Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 210 din  26.11.2015, Biroul Relaţii Interetnice în parteneriat cu Comunitatea Evreiească din Republica Moldova organizează, în perioada 23 ianuarie - 24 februarie curent, un şir de acţiuni menite să comemoreze victimele Holocaustului.

 

La Chișinău va avea loc Conferința privind protecția minorităților naționale

La data de 22 decembrie curent, ora 16.00, în incinta sediului "SUMMIT" (str. Tighina 49/3) etajul 2, va avea loc Conferința privind protecția minorităților naționale. Evenimentul este organizat de către Biroul Relaţii Interetnice, în parteneriat cu Consiliul Coordonator al conaţionalilor ruşi, cu prilejul celor 15 ani de la adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor.

 

Igor Dodon: Curtea Constituțională a confirmat legalitatea votului majorităţii cetăţenilor în scrutinul prezidențial

Astăzi, îndată ce Curtea Constituţională a validat alegerile prezidențiale din 13 noiembrie, curent, Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon a susţinut un briefing.

Socialiştii au înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu

Astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului RM, fracţiunea PSRM a înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu, care a permis o serie de încălcăro grave în cadrul ministerului pe care îl conduce.

Deputaţii socialişti: Guvernarea intenţionează să majoreze tarifele la energia termică şi electrică cu cel puţin 30 la sută. Socialiştii vor face totul ca să nu admită acest fapt.

Astăzi deputaţii în Parlamentul RM din fracţiunea PSRM, Vladimir Golovatiuc, Vlad Batrîncea şi consilierul municipal socialist, Alexandru Comarov au susţinut o conferinţă de presă cu tema: ”Majorarea tarifelor. Genocidul social continuă”, prin care au atenţionat societatea că Guvernarea intenționează să majoreze semnificativ tarifele la energia termică şi electrică începînd cu 1 ianuarie 2017 . Socialiştii au declarat că vor întreprinde toate măsurile posibilie pentru a nu admite aceste lucruri.

Socialiștii vor vota pentru transferul competenței de numire a Procurorului General către Președintele țării

Astăzi a avut loc şedinţa fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în cadrul căreia au fost puse în discuţie mai multe chestiuni importante, inclusiv a fost examinată poziţia privind iniţiativa de transfer a competenţei de numire a Procurorului General către Președintele țării.


Alte comunicate

Autentificare

Ai uitat parola? | Cont nou

Studii

Aplică acum la Programul de sporire a calificării managerilor Moldova - Austria
Scopuri și rezultate Programul 2016 constă din două etape. Pe parcursul  primei etape...
Seminar aplicativ-practic "Vanzari on-line", 25-26 februarie 2016
Centrul de formare antreprenoriala Va invita la seminarul "Intensificarea vanzarilor on-line", planificat pentru...
Aplica la Programul de sporire a calificarii managerilor Moldova-Germania
Acum puteţi aplica la Programul de  pregătire şi perfecţionare a managerilor  Moldova-Germania...
HR-Инжиниринг. Важные аспекты построения современной модели управления персоналом
Формат : Learning by doing ! Тренинг, обеспечивающий активный диалог...
Sesiuni deschise cu expert SES, organizate de Centrul de formare antreprenorială
Centrul de formare antreprenorială din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova anunţă...

Joburi

Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare în cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate
Nr. ref. 4 din 04.08.2016 Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru mai multe posturi vacante...
CJI angajează doi experți naționali pentru analiza legislației din domeniul publicității
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunță angajarea a doi experți naționali pentru evaluarea cadrului...
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova anunţă competiţie deschisă pentru funcția de Director al Centrului de Mediere
Ca parte a unui proect finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Camera de Comerț și...
I.P. ”Clinica Juridică Universitară” anunță angajarea unui asistent de proiect
INSPECȚIA SOCIALĂ , anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de: Inspector -  1 funcție...
I.P. ”Clinica Juridică Universitară” anunță angajarea unui asistent de proiect
I.P. ”Clinica Juridică Universitară” din mun. Bălți, implementează proiectul ...
3 alerte trimise
1843 comunicate de presa
97093 evenimente
97 joburi
55 studii