Igor Dodon a îndemnat societatea la unitate în numele Interesului Naţional

Publicat la 25 Oct 2016, 16:11; 495 afişări

Astăzi, Igor Dodon, candidat la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova s-a adresat cetăţenilor ţării noastre cu un îndemn la unitate în numele Interesului Naţinal.

 

Dragi compatrioţi,

Moldova noastră se află într-un moment de o importanţă istorică cu totul aparte. Ştim cu toţii că dezastrul economic, social şi moral în care s-a pomenit ţara este urmarea directă a acaparării întregii puteri de către un grup de oligarhi, care şi-au subordonat toate instituţiile statului pentru a-l stoarce de întreaga vlagă financiară în interes de tip corporativ, de grup.

Din 2009 trăim sub guvernarea acestora şi niciodată dezamăgirea oamenilor faţă de puterea politică n-a fost atît de mare ca acum.

Pentru a-şi menţine cu orice preţ controlul asupra puterii, guvernanţii provoacă dezbinarea noastră pe criterii ideologice, identitare şi geopolitice. Trebuie să recunoaştem că această tactică le reuşeşte în primul rînd pentru că noi înşine deseori rămînem pradă unor inerţii de gîndire şi în limite ideologice moştenite din secolul XX, care astăzi nu mai au nicio relevanţă.

Astăzi, cînd ţara este devastată de atîtea probleme, vechile certuri dintre stînga şi dreapta trebuie lăsate în trecut. Avem nevoie de comunicare între toţi patrioţii ţării, o comunicare bazată pe Interesul Naţional. Pentru că doar raportarea la interesele naţionale fundamentale şi netrecătoare poate da valoare fiecăruia dintre noi.

Independenţa, integritatea teritorială, dreptul la autoguvernare, suveranitatea economică, apărarea valorilor Tradiţiei, Bisericii şi Familiei trebuie să constituie temelia unui program de apărare şi afirmare pentru orice forţă politică responsabilă din ţara noastră.

Reuşita noastră ca stat şi ca popor depinde în mod decisiv de capacitatea noastră de a scăpa odată şi pentru totdeauna de blestematul complex de inferioritate atît faţă de vecini, cît şi faţă de marile centre de putere din lume. Atîta timp cît vom aştepta ca problemele noastre să fie rezolvate de către decidenţii politici din alte capitale, atîta timp cît vom percepe ţara noastră ca pe un accident istoric sau ca pe un apendice al altor spaţii, nu vom reuşi să scăpăm de stigmatul unor eşecuri fără sfîrşit.

După douăzeci şi cinci de ani de independenţă a venit timpul să ne vindecăm definitiv de iluzia că istoria se repetă şi că viitorul Republicii Moldova s-ar suprapune în totalitate pe o perioadă sau alta din secolul douăzeci.

Pînă acum mă prezentam în faţa dumneavoastră doar ca lider de partid. Din această postură îmi puteam permite să fiu şi pătimaş, şi să împărtăşesc anumite viziuni cu o coloratură ideologică pronunţată. În scurt timp, însă, voi fi ales preşedinte al Republicii Moldova. Iar această funcţie mă obligă să-mi asum o cu totul altă misiune.

Un şef de stat trebuie să fie principalul factor unificator al unui popor. În acest sens, îi voi trata cu egal respect, dragoste şi răspundere pe toţi cetăţenii ţării, indiferent de preferinţele lor ideologice, culturale sau geopolitice. Atît timp cît acele preferinţe şi acţiuni nu vor ameninţa însăşi existenţa statului.

Consider că şansa noastră de a deveni un stat prosper depinde de capacitatea de a ne asuma toate etapele istorice prin care am trecut. Republica Moldova este ţara noastră. O altă patrie nu avem. Noi cu toţii avem obligaţia să-i înţelegem rostul şi să-i îmbrăţişăm vocaţia.

Rădăcinile noastre culturale se trag din Est şi din Vest. Iar datoria noastră este să le facem complementare şi să ne adunăm în jurul misiunii sale primordiale – dăinuirea ca naţiune puternică şi încrezută în propriul viitor.

În calitatea mea de conducător responsabil al statului voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a transforma Republica Moldova dintr-o periferie într-un centru de convergenţă a tuturor energiilor pozitive care vin din partea vecinilor noştri.

Suntem legaţi prin multiple rădăcini istorice, culturale şi religioase atît de Romînia, cît şi de Rusia. Ţara noastră are ca sursă civilizaţională şi culturală Ortodoxia, care stă la baza unităţii poporului nostru, indiferent de originea etnică sau lingvistică a cetăţenilor ei.

Anume acest element civilizaţional fundamental formează identitatea colectivă atît a Romîniei, cît şi a Rusiei. Aceste asemănări în matricea noastră culturală ne unesc şi reprezintă o platformă pentru îmbunătăţirea dialogului şi cu unii, şi cu alţii, şi cu Estul, şi cu Vestul.

De găsirea unui echilibru în relaţiile cu vecinii noştri apropiaţi şi îndepărtaţi depinde unitatea şi coeziunea poporului nostru. Ca preşedinte, mă voi simţi dator să elimin orice sursă de scindare teritorială, de instabilitate politică internă şi de învrăjbire între cetăţeni sau între ţări.

Îmi asum o sarcină de care nici un şef de stat de pînă acum n-a fost conştient. Mandatul meu de preşedinte va trece sub semnul renunţării la vechile animozităţi istorice şi se va axa pe valorificarea unui rol geopolitic excepţional al Republicii Moldova în regiune.

Dintr-o formaţiune statală nefuncţională, falimentară, marginală şi consumatoare de politică externă a altor ţări, ţara noastră se va transforma într-un jucător activ pe plan extern, furnizor de noi modele de cooperare regională şi internaţională.

Valorificarea plenară a statutului nostru de ţară neutră va însemna pentru mine o oportunitate deosebită de a găsi un limbaj comun şi de a stabili parteneriate economice cu cele mai diverse ţări din regiune.

Un stat cu un potenţial geopolitic modest cum este Republica Moldova trebuie să manifeste o maximă înţelepciune şi o capacitate diplomatică de excepţie. Am deplina convingere că numai o astfel de abordare ne va permite să beneficiem pe plan cultural, politic şi economic în cooperarea noastră cu vecinii.

Dragi compatrioţi, anii de experienţă pe care i-am acumulat în administraţia de stat şi în politică, trecînd prin greutăţi, provocări şi confruntări inegale cu un regim abuziv, m-au călit şi m-au întărit. Am deplina convingere că împreună putem să învingem actuala guvernare încă din turul întîi al acestor alegeri.

Ca fiu al acestui pămînt, ca tată al trei copii, ca preşedinte de ţară ştiu că sprijinul meu vor fi cetăţenii care au aceleaşi aspiraţii. Doar unitatea în voinţă şi acţiune a preşedintelui şi a poporului îmi va permite să îndeplinesc misiunea de şef de stat la cel mai înalt nivel, pentru a deschide nouă tuturor calea spre un viitor mai bun.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Igor Dodon,

candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova

 

 

PSRM
Tel: 069925550
Email: carmena@mail.ru
Vezi şi alte comunicate
În Moldova vor fi comemorate Victimele Holocaustului

Ţinînd cont de practicile instituite în statele europene, istoria şi modelul de convieţuire paşnică a minorităţilor naţionale în Republica Moldova şi cu prilejul Zilei comemorării victimelor Holocaustului (27 ianuarie), în conformitate cu Decizia Guvernului din 28 octombrie 2015 şi Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 210 din  26.11.2015, Biroul Relaţii Interetnice în parteneriat cu Comunitatea Evreiească din Republica Moldova organizează, în perioada 23 ianuarie - 24 februarie curent, un şir de acţiuni menite să comemoreze victimele Holocaustului.

 

La Chișinău va avea loc Conferința privind protecția minorităților naționale

La data de 22 decembrie curent, ora 16.00, în incinta sediului "SUMMIT" (str. Tighina 49/3) etajul 2, va avea loc Conferința privind protecția minorităților naționale. Evenimentul este organizat de către Biroul Relaţii Interetnice, în parteneriat cu Consiliul Coordonator al conaţionalilor ruşi, cu prilejul celor 15 ani de la adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor.

 

Igor Dodon: Curtea Constituțională a confirmat legalitatea votului majorităţii cetăţenilor în scrutinul prezidențial

Astăzi, îndată ce Curtea Constituţională a validat alegerile prezidențiale din 13 noiembrie, curent, Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon a susţinut un briefing.

Socialiştii au înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu

Astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului RM, fracţiunea PSRM a înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu, care a permis o serie de încălcăro grave în cadrul ministerului pe care îl conduce.

Deputaţii socialişti: Guvernarea intenţionează să majoreze tarifele la energia termică şi electrică cu cel puţin 30 la sută. Socialiştii vor face totul ca să nu admită acest fapt.

Astăzi deputaţii în Parlamentul RM din fracţiunea PSRM, Vladimir Golovatiuc, Vlad Batrîncea şi consilierul municipal socialist, Alexandru Comarov au susţinut o conferinţă de presă cu tema: ”Majorarea tarifelor. Genocidul social continuă”, prin care au atenţionat societatea că Guvernarea intenționează să majoreze semnificativ tarifele la energia termică şi electrică începînd cu 1 ianuarie 2017 . Socialiştii au declarat că vor întreprinde toate măsurile posibilie pentru a nu admite aceste lucruri.

Socialiștii vor vota pentru transferul competenței de numire a Procurorului General către Președintele țării

Astăzi a avut loc şedinţa fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în cadrul căreia au fost puse în discuţie mai multe chestiuni importante, inclusiv a fost examinată poziţia privind iniţiativa de transfer a competenţei de numire a Procurorului General către Președintele țării.


Alte comunicate

Autentificare

Ai uitat parola? | Cont nou

Studii

Aplică acum la Programul de sporire a calificării managerilor Moldova - Austria
Scopuri și rezultate Programul 2016 constă din două etape. Pe parcursul  primei etape...
Seminar aplicativ-practic "Vanzari on-line", 25-26 februarie 2016
Centrul de formare antreprenoriala Va invita la seminarul "Intensificarea vanzarilor on-line", planificat pentru...
Aplica la Programul de sporire a calificarii managerilor Moldova-Germania
Acum puteţi aplica la Programul de  pregătire şi perfecţionare a managerilor  Moldova-Germania...
HR-Инжиниринг. Важные аспекты построения современной модели управления персоналом
Формат : Learning by doing ! Тренинг, обеспечивающий активный диалог...
Sesiuni deschise cu expert SES, organizate de Centrul de formare antreprenorială
Centrul de formare antreprenorială din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova anunţă...

Joburi

Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare în cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate
Nr. ref. 4 din 04.08.2016 Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru mai multe posturi vacante...
CJI angajează doi experți naționali pentru analiza legislației din domeniul publicității
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunță angajarea a doi experți naționali pentru evaluarea cadrului...
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova anunţă competiţie deschisă pentru funcția de Director al Centrului de Mediere
Ca parte a unui proect finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Camera de Comerț și...
I.P. ”Clinica Juridică Universitară” anunță angajarea unui asistent de proiect
INSPECȚIA SOCIALĂ , anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de: Inspector -  1 funcție...
I.P. ”Clinica Juridică Universitară” anunță angajarea unui asistent de proiect
I.P. ”Clinica Juridică Universitară” din mun. Bălți, implementează proiectul ...
3 alerte trimise
1843 comunicate de presa
97093 evenimente
97 joburi
55 studii